Alimentația canină

Alimentația canină?!

Ultimele studii în chinotehnie au relevat în ultimii ani aspecte deosebit de importante asupra nutriției canine, plecând de la observații referitoare la câinii semisălbatici. Aceștia sunt animale carnivore care își omoară singure prada sau consumă cadavrele pe care le găsesc, abandonate de alte carnivore. Din pricina felului în care își procură hrana, mesele lor, deși copioase, sunt la intervale mari de timp, iar digestia se realizează mai bine în timpul somnului decât în timpul stării de activitate.

Câinii Dingo și câinii Paria se hrănesc cu specii de animale mici și cu diverse reziduuri. Câinii nomazilor din Africa, pe jumătate sălbatici, nu primesc nimic de la stăpânii lor, ci se hrănesc cu cadavre de vite, viermi, lăcuste, bălegar proaspăt de cal, etc. Câinii din Ţara de Foc desprind cu o lovitură de labă scoicile lipite de stânci și le mănâncă. În regiunile arctice, baza alimentației câinilor o constituie peștele, pe care îl prind ei înșiși.

După ce un carnivor își ucide prada - în general un ierbivor - consumă mai întâi viscerele abdominale și conținutul lor, ingerând în acest fel și masa vegetală, în curs de digestie, existentă în intestine. Mai mult, trebuie să ne amintim faptul că, dintre carnivore, canidele sunt, în mod normal, cel mai puțin exclusiv carnivore. Astfel, vulpile se hrănesc în mod frecvent cu fructe coapte, iar unii câini de vânătoare consuma importante cantități de struguri.

De aici, concluzia ca un câine, fie el semisălbatic sau domestic, are un regim alimentar omnivor într-un sens foarte larg, deoarece aparatul său digestiv, capabil de o toleranță remarcabilă, îi permite sa consume o gamă foarte largă de alimente.

Este o prostie să afirmi că specia canină a devenit omnivoră sub influența domesticirii, în condițiile în care câinii semisălbatici au același regim alimentar nutritiv. Se impune să precizăm însă că un câine va prefera toată viața alimentele ce i-au fost date în prima perioadă după înțărcare. Din acest motiv, atunci când se modifică brusc, fără precauții, regimul alimentar, apar tot soiul de tulburări digestive.

Pentru câine, ca și pentru celelalte vietăți, hrana constituie o necesitate vitală, o cerință absolută în lipsa căreia organismul nu s-ar putea menține, dezvolta și perpetua. În consecință, alimentația câinelui trebuie tratată cu deosebită atenție și în directă corelație cu caracteristicile morfofiziologice ale speciei. Pe lângă aceste particularități biologice, trebuie să se aibă în vedere și necesitățile organismului, determinate de vârstă, rasă, stare fiziologică, activitatea depusă și variațiile mediului înconjurător.

Cu toate că dezvoltarea industriei de profil a ușurat mult sarcina stăpânilor de a asigura o alimentație corectă câinilor, este totuși o necesitate cunoașterea regulilor de bază ale hrănirii canine, astfel încât să se acopere nevoile nutriționale ale patrupedului și să i se asigure acestuia sănătatea, creșterea și vigoarea.