sâmbătă, 24 martie 2012

Comanda ȘEZI din mișcare

Comanda ȘEZI din mișcare 1
Comanda ȘEZI din mișcare
Vom începe acest exercițiu din „ȘEZI”, comandând „PAS”. După 3 – 4  pași, pe timpul cărora ai recompensat micul rottweiler la fiecare pas (astfel încât să-i susții interesul, atenția și alinierea la piciorul stâng), oprește-te și comandă „ȘEZI”. Simultan, coboară mâna stângă cu stimulentul lângă botul cățelului, dar nu-l recompensa decât în momentul când a executat „ȘEZI”.
Există posibilitatea ca, la primele încercări, cățelul să rămână pe loc mirat, iar tu să trebuiască să-ți duci mâna cu stimulentul la vedere, ușor către spatele cățelului, în așa fel încât acesta, urmărind cu privirea stimulentul, să ajungă în „ȘEZI”. De asemenea, există situații în care micul rottweiler va face pas înapoi, nepricepând ce dorești de la el. În aceste cazuri ajută-l puțin, apăsându-l cu blândețe pe crupă și ridicând de lesă în același timp. Recompensează-l imediat ce execută mișcarea. Repetă exercițiul până la momentul în care cățelul are un răspuns bun la oprirea mișcării tale și pronunțarea comenzii „ȘEZI”.
Ține minte! Chiar și atunci când puiul execută rapid și precis exercițiul, nu renunța la semnalul clar pe care îl oferă mișcarea mâinii cu stimulentul ușor către înapoi. În lipsa acestui semnal vizual, la comanda „ȘEZI”, unii căței vor ieși din poziție și implicit din zona de siguranță ca să te vadă mai bine și să păstreze stimulentul în raza vizuală. În acestă situație, trebuie să anticipezi ieșirea din poziție și să blochezi deplasarea câinelui cu mâna stângă, limitându-i mișcarea în lateral, apăsându-l în același timp ușor pe crupă și ajutându-l astfel să intre în „ȘEZI”. Îndată ce a executat comanda, dă-i „LIBER” puiului și joacă-te puțin cu el.
Încheie mereu ședința de lucru cu un exercițiu pe care cățelul îl știe și îl execută bine. În acest fel vei termina într-o notă pozitivă iar mângâierile, lauda, și joaca vor fi justificate.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu