duminică, 1 ianuarie 2012

Personalitatea Rottweiler-ului

Temperamentul Rottweiler-ului
Doi prieteni buni

Rottweiler-ul este un câine care are o personalitate puternică. Este calm, ușor de dresat și educat, curajos și devotat proprietarului și familiei sale. Este un câine extrem de protector, apărându-și familia cu înverșunare. Câinii Rottweiler sunt luptători puternici, care par a fi imuni la durere. Sobru, ponderat, loial, sigur pe sine, Rottweiler-ul necesită stăpâni care îl pot domina și manipula.
Dresajul ferm și meticulos este esențial pentru acest câine, altfel puteți sfârși prin a avea un câine extrem de puternic, independent și peste măsură de agresiv. Este un câine de pază nativ, cu un caracter blând și ușor de cizelat. Sunt foarte inteligenți și și-au demonstrat de-a lungul timpului abilitățile în cadrul instituțiilor polițienești sau militare.

Câinii din această rasă necesită multă companie și timp de socializare pentru a avea cu adevărat un exemplar reușit. Prietenii și rudele familiei sunt, în general, primiți cu entuziasm. Străinii însă, rămân dincolo de gard. Lătratul este în general rezervat pentru intrușii nedoriți. Rottweilerii sunt blânzi, calmi, iubitori de copii, foarte devotați, ascultători și dornici să învețe lucruri noi și să lucreze. Aspectul lor este natural și rustic, comportamentul sigur de sine, echilibrat și neînfricat.

Conform American Kennel Club, Rottweiler-ul este în esență un câine calm, sigur pe sine, încrezător și curajos, însă nu se împrietenește ușor cu străinii. Manifestă o mare dorință de a proteja casa și familia și este un câine inteligent, puternic și adaptabil, cu o voință puternică de a lucra, ceea ce îl face potrivit mai ales ca animal de companie, câine de paza sau utilitar.

Așa cum se întâmplă cu toate rasele de câini, comportamentul potențial periculos este, de obicei, rezultatul educației iresponsabile a proprietarului, caracterizate prin tratament plin de abuzuri, neglijare sau socializare insuficientă.

Rottweilerii iubesc persoanele din anturajul lor și pot să se comporte într-un mod comic spre deliciul familiei și al prietenilor, însă sunt, de asemena, foarte protectori cu teritoriul lor și nu agreează străinii. Rottweilerii au nevoie de atenție în formare și de multă, foarte multă socializare. Au nevoie de spațiu, preferabil o curte și nu le face bine să stea legați timp îndelungat. Ei sunt câini de lucru și necesită o ocupație și exercițiu fizic regulat, de aceea nu se recomandă această rasă persoanelor sedentare sau care nu au disponibilitatea de a-i acorda timp și atenție.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu